„Fetiţa care voia să salveze cărţile este cea mai tulburătoare, fantastică şi frumoasă carte pentru copii pe care am văzut-o şi am citit-o vreodată. Am rămas fără grai în faţa unor ilustraţii de pe altă lume, în faţa unui text în norvegiană din care nu pricepeam o iotă, dar despre care am simţit într-o clipă că e cea mai minunată poveste din lume. Şi este, chiar este!
(Ioana Chicet-Macoveiciuc)
Anna iubeşte cărţile atât de mult încât e dispusă să le citească pe toate ca să le salveze de la distrugere. Planul ei e dat peste cap de o carte specială, care nu are final. Exact aşa cum am fost dată eu peste cap de cartea asta. Şi cum o să fiţi şi voi. Şi copiii voştri. Şi poate şi copiii lor, peste o vreme.
Este genul acela de carte care rămâne cu tine toată viaţa. Şi care te salvează de fiecare dată când o deschizi.“
Timpul a trecut, baiatul care iubea cartile a capatat suficienta rabdare incat sa citim cartea impreuna, iar mama lui a putut savura atat ilustratiile minunate din carte, cat si bataile inimii puiului ei pe pieptul sau – in timp ce el se cuibarea in bratele ei pregatindu-se de somn. Iar mama citea pagina dupa pagina din carte, pana cand ultima geana a inchis pleopa grea, pana cand de langa inima ei s-a auzit un oftat fericit, pana cand visele si-au facut simtita prezenta.
Iar cartea aceasta e fix ca un vis. Misterioasa, detaliata, magica…
