Lucas

O fi el mic, dar iubirea pentru carti e mare.

Lucas are in prezent 4 ani, iar cartile (din biblioteca de acasa) sunt lucrul de care ii e cel mai dor cand calatorim.

Colectia lui curprinde in prezent peste 300 de titluri si e intr-o continua dezvoltare. Avem (da, le consider in sufletul meu ca fiind si ale mele) carti pentru orice situatie – carti care ajuta sa isi descopere sentimentele sau sa isi dezvolte imaginatia. Carti care ne fac pe amandoi sa radem, carti care pe mine ma induioseaza pana la lacrimi, el chicotind de drag in bratele mele. Carti cu aventuri, carti cu prieteni, carti care scapa de frici si carti care dau curaj.

I-am deschis poarta spre marele univers al cartilor, iar de aici ramane ca el sa isi lase inima purtata, pagina cu pagina, spre noi lumi imaginare si reale care sa ii aduca (sper eu) un sentiment de implinire deplina.

PS: Multumim mai ales tie, Danuta, pentru toate acele volume ilustrate cu care am inceput calatoria in lumea cartilor (si care i-au cucerit pentru totdeauna inima celui mic prin frumusetea lor), dar si pentru recomandarile irezistibile.
Fara tine lumea noastra ar fi mai lipsita de culoare si povesti!



He might be small, but his love for books is huge.
And he’s my bundle of joy. 

Lucas is (now) 4 years old and he is a big-big-big book lover. And this page here is where all his beloved books rest at night. Because, during the day, they are incredibly busy telling him magical stories.

There are plenty more where all these beauties came from and we are going to find them (and read them) all.