Când brotăcelul Freddie vede un roi de libelule dansând graţioase în aer, vrea să facă şi el balet pe apă.
Libelulele râd de felul în care arată, iar Freddie începe să aibă îndoieli că poate fi balerin. Dar, fiindcă nu există niciun motiv pentru care un brotăcel n‑ar putea dansa, începe să facă exerciţii de gimnastică şi paşi de dans tot mai complicaţi.
Într‑o zi, o libelulă îl zăreşte dansând cu atâta graţie, încât îl invită pe Freddie să facă parte din baletul pe apă.
Se pare că visul lui Freddie e foarte aproape să se îndeplinească! Dar Freddie refuză. Nu are nevoie de aplauze, pentru că e fericit să poată dansa pe lac, cât e ziua de lungă.
O poveste despre curaj şi perseverenţă, care îi învaţă pe copii să aibă încredere în ei înşişi şi să‑şi îndeplinească visele, indiferent de ce cred cei din jur…
Povestea lui Freddie imi aminteste putin de Flight School, urmarind tot un pesonaj care isi doreste sa iasa din tipar si sa realizeze ceva la care viseaza cu toata fiinta sa – in acest caz, sa danseze – oricat i s-ar repeta ca brotaceii nu sunt facuti pentru dans. Oare?…
Societatea ne vrea intre linii, desenand dupa un pattern deja stabilit. Societatea ne dicteaza ce sa fim, cum sa fim, cand sa fim. Dar societatea suntem noi, iar noi putem schimba perceptiile, ideile, viziunile. Nu vi se pare ciudat ca fiecare parinte isi vede copilul ca fiind unic si minunat, dar in acelasi timp il vrea sa fie la fel ca alte milioane de copii din lume? Cum ar fi asta posibil?
Am un baiat care iubeste rozul, citeste cu drag carti cu printese, se joaca si cu papusi. In acelasi timp vede lumea in mii de culori, adora masinutele lui si ii plac povestile cu monstri. Incerc sa ii explic ca lumea e diversa si sa il las sa isi aleaga singur propriile pasiuni. Imi place curiozitatea lui, vreau sa incerce din toate, daca nu face asta acum, cand va mai avea ocazia?
Si daca e si el un fel de brotacel si viseaza sa danseze cu eleganta unei libelule… ce e rau in asta?
Are doua posibilitati: sa esueze si sa isi gaseasca o alta pasiune, sau sa reuseasca si sa isi atinga visul. In ambele cazuri eu nu ma aleg cu nimic, alegerea ii apartine numai lui. Dar el, el are numai de castigat din asta.