Liniste, vreau sa dorm!

Încă o poveste amuzantă și plină de farmec, semnată de autoarea îndrăgitei cărți Prea mulți morcovi. BROAŞTELOR ŢESTOASE NU LE PLACE IARNA. De ce? Pur şi simplu nu le place. De aceea îşi petrec toată iarna dormind. Dar ce se întâmplă când Broasca Ţestoasă nu mai găseşte un loc liniştit unde să aţipească? Oare prietenii ei o vor convinge că iarna nu înseamnă doar ger şi zăpadă? O carte încântătoare despre bucuriile iernii împărtăşite alături de prieteni.

Una din seriile preferate ale micutului este aceasta.
Dupa ce toata familia a fost indragostita de aventura iepurasului, cu toti morcovii sai, a venit randul testoasei sa ne amuze si induioseze intr-o minunata poveste de iarna.

“Liniste, vreau sa dorm!” este o carte dragalasa despre acceptarea lucrurilor noi, despre prietenie (la bine si la rau, pe timp de liniste si de galagie), despre activitati de iarna distractive (desi nu chiar pe placul tuturor). E o poveste care inspira veselie, chiar si prin tonul morocanos al testoasei.

De asemenea, ilustratiile sunt probabil chiar mai frumoase ca in primul volum, si imi doresc din tot sufletul sa mai avem parte in viitor de noi aventuri cu micii nostri prieteni.

Cartea e potrivita cititorilor mici, chiar si foarte mici (desenele frumoase si detaliate, pataniile amuzante si onomatopeele cu siguranta le vor capta atentia si o vor pastra pe tot parcursul acesteia), dar va amuza in aceeasi masura si cititorii mai mari.

Eu personal ador sa ii citesc strumfului aceasta carte si e asa frumoasa ca nu ma mai satur sa ii admir grafica.


EN: A Loud Winter’s Nap

Every year Tortoise sleeps through winter. He assumes he isn’t missing much. However, his friends are determined to prove otherwise! Will Tortoise sleep through another winter, or will his friends convince him to stay awake and experience the frosty fun of winter? Best-selling author Katy Hudson’s charming eBook will have everyone excited for winter.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.